Credem în bine și ne dorim sp facem bine! De aceea, lansăm Fundația FAN Courier printr-un moment cu totul emoționant. Vineri, 16 iunie, ne vom afla în satul Urșița de lânga Iași, unde vom aprinde pentru prima dată lumina în casele unor români.
În doar câteva ore, cinci familii cu copiii școlari vor beneficia de energie electrică și vor face saltul dintr-un secol în altul, ajungând cu un pas mai aproape de împlinirea visurilor celor mici.
Inițiativa ”Lumină pentru România”, desfașurată în parteneriat cu Free Miorița va aduce în acest an bucurie în casele a 25 de familii din diverse zone ale țării, schimbând zeci de vieți în bine.